Deplinătate în responsabilitate

„Într-o pădure în care izbucnise un incendiu, în timp ce toate animalele fugeau de colo-colo, înnebunite de spaimă, o pasăre Colibri tot aducea apă în cioc, încercând să stingă vâlvătaia. Conștient de zădărnicia demersului, un tigru îi atrage atenția:

– Ești nebună, crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l tot aduci?

Pasărea i-a răspuns:

– Eu îmi fac partea mea”.

 

Sursă foto:

https://bit.ly/2DMxnU8

Reclame

Bunica și intelectualii

”Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi…
Se „cultivase”-n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea.

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu.

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu.

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că… nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni.

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-n jos!”

Preot Sorin Croitoru

Sursa:

http://altarulcredintei.md/bunica-si-intelectualii/

Din margini de cărare înspre zare

Adună numai începuturi de surâs,

Nu te împiedica de încruntările de frunte,

Tu dăruiește bucuria întâlnită într-un vis,

Rămâi pe unde-s căile abrupte,

Așa se-ajunge până-n vârf de munte.

 

Nicicând să nu te poticnești în vorbe,

Ele pot fi străjerii tăcerilor de fier,

Vor trece ca o adiere printre ramuri,

E plină viața de făgăduite dulci amaruri,

Iar nimeni nu se-ndură de stelele ce pier.

 

Lasă o rază să te-ndrume blând,

Ivită dintr-o inimă deschisă,

Poate că râsul s-a născut plângând,

Sau poate fericirea e o bucurie tristă,

Iluzia unui ”vino!” ce s-a pierdut pe sine așteptând.

Sursă foto:

https://bit.ly/2QpxZRX

Să țesem frumos

În firul vieții de se-abate și un ac,

Se pot coase zile de mâine pe măsură,

Chiar dacă scuza se înfățișează-n frac,

Pe dinăuntrul ei se desfășoară o încurcătură;

Căci de prin profunzimi reiese-adevărata lucrătură.

 

Cu vârful ascuțit al unui simț curat,

Drumul cel bun îndată se croiește,

Din inimoasele străpungeri se leagă apă de uscat,

Durerea ziditoare înnoiește.

 

Poate că haina ne vorbește de căldură

Și nicidecum de cum am vrea să fim priviți,

De-acea adevărată lucrătură

Care ne ține drepți și când ne-ncovoiem de osteniți.

 

Dar acul știe o-nvățătură veche:

Nodul la capăt își arată rostul.

Și neîndoindu-se nicicând de adevăr,

A priceput că ascultarea e recunoștință,

Deși are o singură ureche.

 

Sursă foto:

https://bit.ly/2oLnGLb

 

 

Rădăcini în veșnicie

Bătrânul măr încă rodește,

Căci prin tulpină rostul vieții sale trece,

Și înflorirea lui firescul îl hrănește

Dintr-un pământ unit cu suflul dimineții

Ce modelează-mbrățișări din roua rece.

 

Așa arat-un prunc nedoborât al vieții,

Furtunile în el cioplit-au neclintirea,

Cu fruntea sus și brațul doborât,

S-a înălțat ca ruga ce tocește piatra de mormânt,

Trăindu-și în deplinătate dăruirea.

 

Așa se-alege soiul bun,

Dintr-o măsur-a traiului curat

Și-a dăruirii până peste poate,

Dintr-o lăsare-a sinelui în colț uitat

Și o iubire ce cuprinde tot și toate.

 

Cu mulțumiri doamnei Melania Dima pentru fotografie și inspirație.

 

Sursă foto:

https://bit.ly/2BjWg8z

 

Cât timp ai da din viața ta pentru a salva o alta?

E nevoie doar de o clipă pentru a ne aminti de douăzeci de milioane de copiii care veniseră pe lume, dar nimeni nu i-a primit.

”România de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți și este firesc să îi protejeze. Este firesc să sprijinim o femeie în criză de sarcină și este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să bucure pe cei din jur. Activitățile care sprijină viața, activitățile care exprimă prețuirea pentru viață sunt activități firești pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare. O lume pentru viață este o lume firească”.

”Să sacrificăm mâine măcar o oră fiecare în oraşul său, nu pentru a manifesta împotriva avortului, ci în favoarea acelor măsuri alternative care pot sprijini şi încuraja femeile.

Argumentul pro-avort -„corpul meu, alegerea mea”- îmi evocă un exemplu dat mie de cineva, cândva: să presupunem că inviţi o persoană pe barca ta la o ieşire în largul mării; ajunşi la câţiva kilometri buni de mal, îi spui: „acum dă-te jos aici; barca mea, proprietatea mea, alegerea mea”.

Ce am vrut să spun prin analogia cu care am început e că nu există o îndreptăţire şi o justificare morală pentru avort -care este o traumă pentru femeie şi moarte pentru copil- ci este doar o îngăduinţă, o indulgenţă faţă de neputinţele în care putem ajunge oricare dintre noi -indulgenţă care oricum va avea un preţ, dar care ar putea fi uneori evitată.

Aşadar, am să vă rog să sacrificăm mâine măcar o oră pentru a ieşi fiecare în oraşul său, nu pentru a manifesta împotriva avortului, ci în favoarea acelor măsuri alternative care pot sprijini şi încuraja femeile aflate în cumpănă să aleagă viaţa copilului şi evitarea unei traume personale.
Nu va ninge şi nu va bate vântul, dar un pic de frig vă va face să ştiţi că aţi dăruit ceva”.

http://stiripentruviata.ro/programul-marsului-pentru-viata-2018-la-chisinau-bucuresti-si-in-orasele-din-romania/

”Cercetările științifice recente arată că inima unui copil începe a bate încă de la vârsta intrauterină de 4 săptămâni. Un avort oprește o inimă care bate. Date neoficiale arată că în România se fac peste 300 de avorturi pe zi, cumulându-se peste 20 de milioane de avorturi din `89 până azi”.

Dacă nu poți ajunge la marș, spune o rugăciune pentru copiii care au primit viață, dar nu și șanse de a trăi, pentru mamele lor și pentru cele care au nevoie de sprijin și nu știu unde să-l caute.

http://www.marsulpentruviata.ro/resurse/centre-de-consiliere-pentru-criza-de-sarcina/

 

Publicitate cu sinceritate

Produsul* nostru** este util*** și testat**** în conformitate cu normele de siguranță***** și sănătate****** aflate în vigoare*******.

*Clasificare oferită de Asociația Comercianților Corecți, care specifică în mod clar că, pentru a împlini calitatea de produs, un bun material nu trebuie să fie neapărat bun, material sau să rezulte din vreo muncă. De asemenea, conform hotărârii numărul treisprezece de săptămâna viitoare munca este definită ca o activitate care poate presupune sau nu efort fizic sau intelectual.

**Numai o anumită categorie de oameni poate decide asupra proprietății și noi am hotărât că suntem cei mai potriviți pentru asta.

***Utilitatea se observă din perspectiva noastră, nouă chiar ne este de folos vânzarea lui.

****Test efectuat pe un grup de zece persoane care au fost selectate după finalizarea lui. Toate cele zece persoane au fost foarte încântate de noua formulă cu extract de arcima (tulpină de umbră aflată în mișcare) și au simțit din plin efectele benefice ale produsului.

*****În prezența unei calamități produsul poate fi considerat mai puțin primejdios.

****** Produsul poate să nu afecteze sănătatea dacă nu intră în contact cu ea.

*******Exprimarea se referă la acele norme care pot sări coarda, calul și tarlaua dintr-un singur salt.

 

E mai sănătos să citești steluțe decât în stele. Cercetarea cu atenție a informațiilor de pe etichete sau materiale de promovare îți arată că unii comercianți te cred tâmpit. Cu toate astea, e minunat să privești la stele.

Proștiri pe scurt

O întâmplare inedită s-a înregistrat ieri seară în orașul Vedenia, aflat în emisfera Basmogică. Un virus gripal a decedat în momentul în care a constatat că există. Incidentul i-a pus pe gânduri pe medici, ei suspectând că virusul a suferit un traumatism sever în momentul în care devenit conștient de cât de periculos este. În jurul lui au fost găsite mai multe batiste folosite, precum și o cană cu ceai de sunătoare pe jumătate goală. Procurorii orașului respectiv au deschis imediat o anchetă. A durat puțină vreme fiindcă n-au nimerit cheia din prima. Printre suspecți se află o oglindă bănuită că i-ar fi acordat virsului ocazia de a se privi în ea, până atunci el văzându-se doar în fotografii. Până la elucidarea cazului, tuturor virușilor gripali li s-a recomandat un tratament preventiv cu Inconștientil Forte și ochelari pentru nevăzători.

Ce treabă are garnitura cu prefectura

– Și cum, e nevoie să fii de față când te operează? Nu poate să te taie în lipsă? Hai, Marine, revino-ți c-avem treabă, am eu o verișoară care și-a pus piciorul în ghips de la distanță. N-a trecut pe la cabinet nici ca să i-l scoată, a trimis pe cineva și s-a aranjat. Avem doctori numa’ unu și-unu, tre’ să se găsească unul mai dibace care să te opereze fără să fii acolo.

– N-am cum șefu’, trebuie să fac și anestezie…

– Tocmai, când ești sub anestezie e ca și cum n-ai fi acolo. Nici n-o să-ți dai seama c-ai fost plecat. Te ridici ușurel, mergi în vârful picioarelor și ai grijă să-nchizi ușa fără zgomot.

– Pe cuvânt, chiar n-am cum azi, dar promit, mâine dimineață, cum mă trezesc din anestezie, mă sui în mașină și vin la atelier.

– Marine, ai înnebunit, ce să mai fac eu mâine cu tine când domn’ prefect vrea acum să-și asorteze mașina cu șosetele?

– De ce nu ia alta din garaj sau schimbă șosetele?

– Vezi că-ncepi să devii obraznic! Eee, asta-i bună, omul s-a hotărât asupra unei anumite vestimentații și ne apucăm noi acuma să-i dăm planurile peste cap. Păi așa crezi tu că se conduce o urbe? Vine oricine și-și vâră nasul în socotelile strategice ale cârmuitorului?

– Să vedeți, eu… adică medicul, dacă eu nu sunt acolo… n-are pe cine să opereze…

– Ce treabă are una cu alta? tu ești mecanic, el e chirurg. Doar n-o să te întrebe pe tine ce și cum să facă. Ce, e vreunul care zice: Nu pot să-ncep procedura până când n-aduceți un mecanic să fie de față? De-aia zic, vino să-i repari mașina lu’ domn’ prefect și, cum te știu băiat descurcăreț, termini repede și ajungi până să te-nchidă domn’ doctor. Sun eu și-i zic: Domn’ chirurg, știi cum e, graba strică treaba. Vezi și matale cum faci, că la interior tre’ să umbli cu blândețe, nu merge cu manevre bruște. Hai, că n-oi avea eu limba ascuțită, și nici bisturiu, dar ți-ajung cumva la suflet. Și, dacă prin absurd, termină operația înainte să repari tu mașina, îi dau un telefon și-l țin de vorbă, ca s-ajungi la timp pentru cusătură. Asta-i treabă importantă, nu ne jucăm cu sănătatea, Marinuș.

– Șefu’, nu pot să fiu prezent numai la final.

– Marine, păi finalul e cel mai palpitant. Acolo se strâng emoțiile, nu te-aș lăsa eu pe tine să ratezi așa ceva, băiatul meu. Fii fără grijă că se descurcă el chirurgul și fără tine, a văzut atâtea organe, le are în minte pe toate. Ce, tre’ să vadă o splină ca s-o recunoască? Păi ce încredere să mai avem în ei dacă nu știu care parte a corpului unde vine fără să-l aibă în față. Nu merge cu fițuici, ți-am zis, nu ne jucăm cu sănătatea.

– Și totuși, mie mi-a zis că până nu mă deschide nu poate să se pronunțe.

–  Și ce, am zis eu să nu te deschidă? Umblă vorba prin popor că ești mai aproape de adevăr cu cât ești mai deschis. Deci e la fix, exact precum e cheia de nouă pe șurub corespondent.

– Și dacă…

– Mă, știi cum ești? Ca vecinu’ Costică, ăsta mereu zice că n-are vreme să m-ajute să găsesc dinainte scama aia de mi-o culeg subalternii de pe sacou. Ăla, poți să ai și un nasture lipsă că nu vine imediat să te-ajute să-l găsești. N-am văzut așa om, de parcă s-ar grăbi cineva să ajungă în groapă. Pentru un gropar, are clienți cam nerăbdători. Să fi fost în locul lui, unul nu sufla în fața mea, dar de, nu oricine are stofă de conducător.

– Eu chiar nu pot să-mi asum…

– Stai liniștit, că nu te las eu așa, pe mâna oricui, am un orelist a-ntâia, mi-e dator de mult.

– Șefu’, asta chiar nu-i cu putință, eu am nevoie de chirurg.

– Marine, ești într-o ureche? Păi de la faringe pân’ la splină cât mai e? O lingură de mazăre. Hai, mă, că știe el ce face. Deci, gata, s-a rezolvat, vorbesc cu el și intri imediat în operație. Până atunci te pui pe drum și vii încoace. Să nu mă faci să te-aștept!

– Și la cât să mă-ntorc să mă coasă?

Omul de zăpadă Constantin Brăescu

teatruweb

Ca ziarist,Constantin Braescu era apreciat încă din perioada comunistă, ironia şi sarcasmul micilor sale tablete făcând deliciul cititorilor. Nu era un publicist de cursă lungă şi nici nu-l caracteriza hărnicia. Dimpotrivă. După 1989, scrisul său s-a diluat, improvizaţiile de moment luând loc uluitoarelor intuiţii semantice din trecut. Mi-a fost şef la două ziare. Nu s-a purtat tocmai colegial, felul său de a face presă cu mâinile şi mintea altora nu a fost prea corect. Manipula tot ce era de manipulat. Nu vreau să aprofundez această temă delicată. Cert este că, în ultimii săi ani de viaţă, Constantin Brăescu devenise un om izolat, absent la multe aspecte ale realităţilor de zi cu zi, oarecum descumpănit de întâmplările din jurul său. Doar ironia sa subţire mai amintea de verva omului de cultură din urmă cu câteva decenii. Avea harul de a citi oamenii. Le dădea diagnostice precise, neiertătoare precum verdictul unor boli…

Vezi articolul original 760 de cuvinte mai mult

Inimă de piatră

 

De ai blândețea-n cuget, fapta ți-e mângâiere,

C-o inimă curată tocești un vârf de sabie,

La fel răsună adevărul dintr-un strigăt ca și din tăcere,

Iar râul mai degrabă piere decât să-și părăsească a sa albie.

 

Statornicia își urmează crezul pretutindeni,

Nu-i vreo oprire-n loc cu chip de-mpotrivire,

Nu-i amăgirea unei nostalgii ca o sclipire de privire,

E rădăcina ce se trage dintr-un sâmbure de fire.

 

Așa c-atunci când iei o piatră-n mână,

Ascultă ce e dincolo de învelișul tare,

Și vei afla că înăuntru gingășia e stăpână,

Iar calea pân’ la ea-i croită cu răbdare.

Oricând

Pe albia unui râu, o frunză cobora agale,

Și printre stânci se strecura, rostogolindu-se la vale,

Lăstari se tot cutremurau și fremătau a jale,

Și-o-nchipuiau pierdută și fără de scăpare.

 

Ajunse frunza binișor la locul de vărsare,

Plutea domol, nestingherită, cu multă împăcare,

Înaintă c-o adiere ce se întrezări ca o chemare,

Și pentr-o gâză care se zbătea în larg deveni barcă de salvare.

 

 

Speranța ne arată că o singură rază de lumină e de ajuns pentru a străpunge un cer întunecat.

Nepotrivire

Un cuplu de girafe a migrat în România din motive neelucidate încă. Cu toate că natura le-a trimis neostoit semne că firescul sălășluiește în ceea ce este și nu în ceea ce poate părea dintr-o perspectivă sau alta, cuplul de girafe a urmărit cu ardoare să se opună firii și a ajuns pe plaiurile noastre. Bineînțeles că girafele au fost primite cu ospitalitate: cu mâine și alungire de zare. Deși existau premise pentru armonizare, cuplul de girafe a condamnat lipsa de supunere a mediului înconjurător la rigorile pe care și-ar fi dorit să le impună. Cu alte cuvinte, cuplul a blamat mediul că nu se adaptează la el. Ia să plece bradul la șes, sau, mai bine, ia să se ducă șesul la munte, ca să-i fie favorabil bradului. Iar copacii de la șes, cu tot cu rădăcinile lor întinse adânc până-n veșnicie, n-au decât să se facă brazi. Așa a apărut și un proces intentat statului român, învinuirea principală fiind refuzul de a trece la o climă prielnică girafelor. Oamenii locului le-au încredințat pe cele două girafe că pentru regiunea geografică din care fac parte nu poate fi prielnic decât climatul care a reușit creeze o atmosferă potrivită pentru toate viețuitoarele, un cadru specific creat de însăși viața. Dar girafele au considerat că doar pentru că nu s-au născut de la sine putere și că trăiesc fără să-și fi câștigat existența în vreun fel nu înseamnă că ar trebui acum să și respecte legile vieții. Au invocat mai apoi cazul păsărilor călătoare, iar atunci când li s-a atras atenția asupra faptului că girafele nu sunt păsări, oricât de călătoare li s-ar părea unora dintre ele că sunt, au deschis un alt proces la curtea costituțională pentru drepturile omului. Poate că cineva ar fi putut crede că un tribunal pentru drepturile omului n-ar avea competența de a soluționa și problemele girafelor, dar s-au găsit câțiva samariteni care s-au deghizat în trecut în moș Crăciun și-au rămas cu impresia că pot face orice fel de cadouri și oricui. În final, cele două girafe au conchis prin a afirma că prezentul nu e suficient de ancorat într-un viitor văzut printr-un pumn strâns, așa că și timpul a fost dat în judecată, de această dată la curtea cu blocuri, pe motiv că secundele care-au fost până mai ieri bucățică de viitor s-au dat de partea prezentului ca să ajungă la trecut. Mai mult, au declarat că susțin inițiativa unui grup de musafiri entuziaști de a obține dreptul de a reproiecta, recondiționa și rearanja locuințele gazdelor în ale căror locuințe intră după propriile preferințe și pe cheltuiala proprietarului. Au adăugat și că a spune că acest lucru ar fi nedrept se poate considera a fi drept o insultă. Proiectul de lege pe care musafirii îl propun prevede ca fiecare gazdă să opereze fără împotriviri schimbările, ca nu cumva musafirii să se simtă lezați că preferințele lor în materie de amenajare interioară nu sunt împărtășite de toți ceilalți.

Mângâieri de inimă

Când gândul dă să te doboare cu vechile înfrângeri,

Cuprinde-n inimă văzduhul; și-o adiere-n zbor

Va smulge delicat spinul însângerat al deznădejdii,

Și o sclipire de lumină te va face s-o urmezi.

 

Găsitu-te-a chemarea căutând-o,

Calea ajunse negreșit în fața ta,

Recunoștință-ți fuse răsuflarea,

Pe următoare-ai dăruit-o celor ce-au rămas fără de ea,

Ce dulce grai mai înflorise și iubirea,

Acestea-s mângâieri de inimă și nu bătăi.

 

Un buchet de bunăvoință

La limita dintre o neînsuflețire și alta s-au strâns câteva boabe de nisip, vântul le adusese ca să-și vegheze strămoșii. Întunecata coptură înghițise milioane de pietre, astfel că asfaltul putea fi denumit cimitirul lor. Dar nu pentru bocet se aflau acolo, deși lacrimile se regăsesc în cele mai multe dintre sclipiri. S-au strâns la un loc, așa cum le stă bine celor ce simt la fel. Încet-încet, cu ritmul tihnit al tuturor celor care cresc în legea lor, au format un pârâu de nisip. Chiar dacă nu curgea continuu, pârâul lor simboliza fărâma de eternitate ce însemna viața lor și amintea că nu există nici un loc fără un strop de speranță. Sentimentul că aparțin întru totul vieții le-a unit într-o cunună ce dăruia inimi trecătorilor, și nu-i ocoleau nici pe cei care și le împietriseră pe ale lor.

Golul dintre două aripi

Ceea ce părea o poartă spre alte întinderi era de fapt ușă de temniță. Intrase atras de o lumină pe care-o vedea drept călăuză, însă acea lumină nu te făcea să vezi totul mai limpede, ci te orbea. Zăbovi o vreme în jurul ei, dându-i târcoale ca un îndrăgostit nerăbdător să se lase ispitit de farmecele unei prezențe atât de suave, încât aproape că era nepoliticos să nu te apleci respectuos la fiecare mișcare a ei. Era atât de absorbit de strălucire încât nu observa întunericul din jurul ei. Aripile-i zburdau vesele, ca și când ar fi descoperit cu inimă de copil bucuria jocului. Dădu să se apropie, o căldură mare îl ținea totuși la distanță. I se păru puțin ciudat, căldura e o chemare, un fel de îmbrățișare cu toată ființa, cum era cu putință să-l respingă? Se roti în jurul ei, de parcă ar fi adulmecat o mireasmă dulce care se unduia în suflul gingaș al unei adieri de vânt. Era ca un vals pe care pluteau simțurile, iar valurile care le mișcau veniseră dintr-o contopire a sunetelor muzicale într-unul singur. Cu toate că întâmplările i se păreau ca o înlănțuire firească, ceva din sinea lui se depărta cu pași repezi de această imagine, și nu numai că nu voia să-i aparțină, dar dădea impresia că vrea să se țină la distanță, ca să delimiteze într-un fel diferența mare dintre ce este și ce ar trebui să fie. Dar el sfida această tragere înapoi cu avântul unui impuls încrezător în clipa ce urma să vină. La un moment dat, o beznă deplină se așternu pretutindeni. Deși nu vedea nimic în preajmă, se lăsa ghidat de închipuirea unei firești întâlniri. Rătăci îndelung și singurul imbold de a continua venea din nădejdea că lumina va reveni, încă mai simțea chemarea ei. Dintr-o dată, îi păru că se pierde-n văzduh, pe după dealul cu flori. Întinse aripile ca și când s-ar fi cufundat în infinit. Pentru o clipă se văzu în drum spre locul de unde izvorăsc zorii zilei. Se prăbuși pe cimentul rece al scărilor. Întuneric, atât putea observa, frig, atât mai izbutea să simtă. Își luă avânt iar și iar, ținea ochii strânși cu putere și în gând țintuise adierea de vânt și mireasma petalelor. Se ridica și se prăvălea cu aceeași forță, nădăjduind că dorința lui de a se întoarce printre flori va străpunge zidul.

Adevărata lumină veni odată cu binecuvântarea dimineții. Un firicel de aer rece se strecură pe sub ușă, mângâindu-i aripile care încetaseră a se mai zbate cu ceva vreme în urmă. Fără să mai poată ști, a întâlnit lumina pe care o căutase, însă nu s-a stins înainte de a se otrăvi cu amărăciunea că ceea ce i se păruse o a fi trăire intensă nu fusese decât un dans cu propria iluzie.

Căderea în gol, vindecată de gândirea pozitivă

Un grup de cercetători cu noimă redusă a stabilit că ceea ce e clar ca lumina zilei nu e vizibil și noaptea. Ei au studiat îndelung efectul pe care îl are un fapt necunoscut asupra conștientului și au tras concluzia pe motiv că nu o puteau împinge. În colaborare cu Institutul Externațional de Vindecătologie, cercetătorii au constatat că optimismul nu se bronzează nici la soare, nici la umbră. Uimitoarea descoperire i-a condus la ipoteza că precizia cu care gândurile pozitive se întorc la emițătorul lor este strict determinată de viteza cu care sunt lansate în univers. Astfel, potrivit teoriei lor, o persoană care este mai iute la urări de bine decât la mânie are șanse destul de mici ca ele să se întoarcă, fiindcă se vor aventura mai departe și e posibil să se rătăcească.

Gândirea pozitivă face parte dintr-un sistem complex și nu este bine să te grăbești să gândești pozitiv. Noi am primit deja aprobarea de fonduri nelimitate pentru a verifica această teorie, este vital pentru întreaga omenire să putem determina când și în ce fel putem fi optimiști. Deja avem în proiect o platformă de înseriere a gândurilor pozitive, pentru a le putea redirecționa înapoi către expeditor contra unei taxe onorabile, a declarat Pleosc Scorneliu, vicepreședintele Organizației Europene pentru Îngrijirea și Însănătoșirea Opiniei Publice.

P: Achiziționează acum pachetul tomografie + chimioterapie și poți câștiga unul dintre cele patru vouchere pentru analize complete sau marele premiu: o excursie pentru două persoane la Muzeul Sănătății din Londra!

Gândirea pozitivă este un concept nou, venit în urma progresului omenirii, lăsând în spate concepția învechită de ”optimism”. Potrivit maeștrilor genunchiului îndoit, starea de minte plină nu poate fi atinsă fără mănuși speciale cu care armonia poate fi mângâiată pe creștet fără a fi perturbată. Atenție, au apărut tot felul de profeți falși, comercializează mănuși contrafăcute care fac armonia să tresară. Nu vă lăsați păcăliți!

Gândirea pozitivă a fost supusă unei proceduri de testare înainte de utilizare și comercializare. Astfel, consumatorii care vor dori să achite întreaga taxă pentru autorizația de folosire a gândirii pozitive pe un an pot fi încă de pe acum siguri că odată cu produsul vor primi și prospectul. Ca orice medicament, Gândirea pozitivă poate avea reacții adverse, vorbiți cu medicul sau farmacistul dumneavoastră despre ele, au atâtea să vă povestească. Un tratament complet cu Gândire pozitivă poate aduce rezultate uimitoare, a promis din pensula îndoielii prof. dr. Tumultică Șpagat, șeful secției de Monitorizare a Intuiției din cadrul Spitalului de Scuziatrie.

”Eu am încercat Gândire pozitivă forte și m-am trezit alt om. Practic, după ce am făcut o listă cu lucrurile care-mi plac la mine am început să cred în reușita mea, chiar dacă încă nu mi-am propus nimic până acum. ”

Victor, 31 de ani, înghițitor de păreri cu foc

”Gândire pozitivă fiole mi-a schimbat viața. Acum pot fi cu adevărat fericită, m-am concentrat numai pe mine și problemele tuturor au dispărut. Dintr-o dată m-am trezit într-o lume mai bună.”

Veta, manager la Creșa Vieții

”De când am început dieta cu Gândire pozitivă mă simt înconjurat de oameni veseli. Chiar de ieri mi-am dat seama că toți creditorii mei îmi arată dinții din simpatie.”

Mitică, șomer grupa a doua

”Aveam un vecin care într-o zi a experimentat o plagă. L-am rugat să se relaxeze și să identifice punctele bune ale scurgerii de sânge care se petrecea. I-am spus că dacă schimbă perspectiva este imposibil să nu vadă altfel lucrurile. În acel moment s-a produs ceva cu totul extraordinar: după ce și-a schimbat poziția în care stătea, sângele a început să țâșnească din partea opusă.”

Aurelia, uneori argintar

”Am eliminat cuvântul ”rău” din vocabular și de-atunci orice fac este bine.”

Emiliu, purtător de cuvânt în aer liber

 

Citește și…

Prima intrare sub lupă a unui microb anticorp: Pion Lampion, eroul unui tânăr mușcat de o gutuie. Aici: Reacția modestă a vizionarului din beci!

 

Arta de a fi

În rotunjimea pânzei vântul, cu simț artistic pur,

Brodase brațe de aproape pentru îmbrățișări depline,

Ai crede c-aste fapte-s împletite pe cărări alpine,

Nu-i musai măreția să steie la-nălțime,

Din când în când coboară-ți respectuos privirea, te conjur.

 

Din vârf de pensulă divină, un bob de frumusețe

Făcut-a să-nflorească speranțe în culori,

Pictura prinse viață, contururi de esențe

Au modelat în tâmple visuri de trecători.

 

Nu știu de-a fost chemată, însă cu drag veni,

Sublima inspirație păși în ritm de puls,

Ar fi avut aceeași gingășie și chiar de l-ar fi smuls,

Așeză blând fruct de idee ca hrană pentru gând,

Aduse-ntr-o mireasmă un vis pictat pe zare,

Parfumul unei de dimineți cusu în simț candori de floare.

 

Ce muză, ce tablou, ce forță creatoare!

Din ceruri coborâră pe stropii de splendoare

Sclipiri ce joacă-n umbre surâsuri de lumină,

Vecia-tinse clipei o mână protectoare,

Din vârful unui toc se arcui un rost

Al timpului care-n decor plantase-o urmă de rugină.

Revelație

Când fruntea îți coboară c-un clătinat căit,

Sublimul îți așterne parfumul sub trăire,

Iar pașii te-or conduce către un vis menit

Să-ți ducă idealul pe culmi de împlinire.

 

Curată ploaie ce vii din măreție,

Vom fi noi oare vrednici de blânda ta sosire?

Ne cureți suav suflul cu lacrimi de făclie,

Ce curg din rânduieli cioplite-ntr-o sclipire.